Ziua Muntelui a fost stabilită prin lege, în anul 2002, pentru a atrage atenția asupra problemelor dar și potențialului pe care îl prezintă zonele montane.
Coincidența a fost că fix ieri am fost pe munte! Cu mama 😍
Am început aventura cu zâmbetul pe buze, pline de entuziasm și eu plină de mândrie 😍
Mama era atât de încântată și nerăbdătoare!!! A fost (practic) prima ei urcare adevărată pe munte, deși a mai cochetat ea cu ideea în adolescență, dar și în ultimii ani, însă mereu apăreau diverse impedimente, inclusiv echipament incomplet; dar m-am ocupat eu să îl completez, cu tricouri pereche (😍) de pe la evenimentele Garmin de alergare, la care am participat în ultimii ani 😊
Mama are antrenament cu plimbări de zeci de km, zilnic, prin orașe europene, dar nu se compară, desigur.
Am făcut o ieșire între "surori", aproape de casă, la Cabana Valea Sâmbetei. E un traseu destul de scurt, nu foarte provocator, cu peisaje minunate, dar i-am creat eu condiții un pic mai dificile, parcând mașina chiar la baza drumului forestier ;) să o obișnuiesc cu efortul susținut 😉 vreo 15-16 km, cam așa 😊
Am ajuns victorioase (sîc!) sus la cabană, am făcut o pauză de masă și hidratare, am servit de la cabană niște clătite cu afine delicioase, ne-am odihnit, și pentru că era deja destul de târziu și era foarte aglomerat spre Chilia Părintelui Arsenie, am decis să urcăm data viitoare.
Vremea a fost minunată, foarte caldă, iar urcarea a fost mai lentă, cu opriri mai dese pentru hidratare și odihnă și muuuulte poze, dar la coborâre, aproape că voia să meargă mai departe, pe jos 😅
A fost o zi minunată, deosebită și fericită, ne-am deconectat de cotidian, ne-am conectat cu natura și una cu cealaltă, și pentru mine, bucuria din ochii ei a fost totul!!! Și muntele ne-a salutat bucuros, la plecare!
Keep up with me!
